Dosar 241/182/2019 din 14.01.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 241/182/2019
Data dosar:
14.01.2019
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta S* H**** K****** C**** S**, în contradictoriu cu pârâta SC OLIVER TEAM FOOD SRL, (fostă DMA OLIVER TEAM SRL) şi în consecinţă: Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 309,40 lei reprezentând debit, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, ce se vor calcula începând cu data de 09.03.2018 şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 16.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 10634/2019 din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 16.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD