S*** P*** C****** S** S*****
ApelantS*** J** C******** S*****
IntimatRespinge apelul declarat de SC Prin Company Sib SRL împotriva sentinţei nr. 191/2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 2422/85/2018. Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată ale intimatei SC Jur Construct SRL în sumă de 3500 lei onorariu avocat. Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la sediul Curţii de Apel Alba Iulia. Pronunţată azi, 16.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 152/2020 din 16.06.2020Având în vedere Decizia nr. 23/C/11.03.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, referitoare la necesitatea prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul COVID-19, ţinând cont de faptul că evoluţia infecţiei cu virusul COVID-19, la nivel naţional, poate să ajungă la stadiul de epidemie, raportat la obiectul şi natura litigiului dedus judecăţii, constatând că acesta nu are un caracter urgent, potrivit listei cauzelor urgente afişate, văzând şi dispoziţiile art. 230 din Codul de procedură civilă, Curtea, din oficiu, preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial, din data de 24.03.2020 la data de 16.06.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia din data de 21 ianuarie 2020, la acest termen se solu?ionează doar cauzele cu caracter urgent şi constatând că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în această categorie, în conformitate cu, amână cauza la data de 24 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020