S***** I****** G*******
ReclamantB**** C********* R***** S*
PârâtÎn baza art. 406 Cod procedură civilă, Constată că reclamanta S***** I****** G******* renunţă la judecata cererii formulată împotriva pârâtei Banca Comercială Română S.A. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată azi, 09.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 100/2020 din 09.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi Decretul nr.240/2020, pe toată perioada stării de urgenţă.
În baza art. 230 Cod procedură civilă, Din oficiu, Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 19.03.2020 la data de 14.05.2020, pentru când vor fi citate părţile cu aplicarea dispoziţiilor art. 241 alin. 3 Cod procedură civilă şi ale art.154 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere art. 2 al Hotărârii nr. 1/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu prin care s-a hotărât organizarea formei de protest pe perioadă nedeterminată, amână cauza la data de 19.03.2020
Incheiere de sedinta din 06.02.2020