R** & R** S*
ReclamantP**** S******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 8595/22.07.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 2428/212/2019, formulată de petentul ** în contradictoriu cu intimatul **. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 8595/22.07.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 2428/212/2019, în sensul că se va consemna „precum şi la plata penalităţilor de întârziere contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate în mod exclusiv asupra debitului în cuantum de 3426,65 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate”, în loc de „precum şi la plata penalităţilor de întârziere contractuale, în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate în mod exclusiv asupra debitului în cuantum de 989,52 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate”cum greşit s-a consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.09.2019.
Incheiere finala dezinvestire 13622/2019 din 18.09.2019Amână pronunţarea la data de 18.09.2019 conform art. 396 al.2 C.pr.civ. Pronunţată astăzi, 03.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2019