I****** O* A***
InculpatD******* D***** V******
Parte vătămatăM***** F*****
InculpatS******* C***** J******* D* U****** A***
Parte civilăÎn baza art. 362 rap. la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpaţii: - IOVĂNUŢ ALIN; - M***** F*****. Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Iovănuţ Alin şi M***** F***** pe o durată de 60 de zile, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie examinată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile. În baza art. 215 alin.1,2 Cod procedură penală, pe durata controlului judiciar inculpaţii au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia şi nici cu martorii precizaţi în cuprinsul rechizitoriului, respectiv: Selejan Georgeta Brighitte, Selejan Petru Mircea, Beldiman Constantin; c) să se prezinte la IPJ Arad – organ desemnat cu supravegherea o dată pe lună; d) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căreia se află cauza. În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.10.2019.
Hotarare 279/2019 din 18.10.2019