S*** A***** a** W**** M******
ReclamantP**** A**
PârâtM******* H********
PârâtT**** E****
PârâtT**** M**** n****** M******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S A, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Dej, jud. Cluj. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinsă în Sentin?a civilă nr. xxa Judecătoriei Dej, pronun?ată în dosarul nr. xx, în sensul că, în cuprinsul minutei ?i al hotărârii, numărul titlului de proprietate va fi re?inut în mod corect drept „xx din 14.04.2003”, în loc de „xx din 14.04.2003”, cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Dej. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 19.09.2022.
Incheiere de sedinta din 19.09.2022Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta S A, jud. Cluj, reprezentată de avocat WEISZ MARIANA, domiciliată în Cluj-Napoca, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta P A, jud. Cluj, pârâta T E, jud. Cluj, mo?tenitoarele pârâtei iniţiale M H, decedată pe parcursul procesului cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, jud. Cluj - pârâta T M, jud. Cluj, şi pârâta C L, cu domiciliul în Canada, şi intervenien?ii for?a?i neidentifica?i nominal, cu domiciliu necunoscut - proprietarii tabulari din CF xx Cuble?u Some?an, nr. topo. xx, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic. Constată amplasarea imobilului teren intravilan, situat în sat Cubleşu Someşan, com. Panticeu, jud. Cluj, în suprafaţă totală din titlu de 1.000 mp, înscris în titlul de proprietate nr. xx, eliberat de Comisia jude?eană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor jude?ul Cluj, pe numele P A şi V I, în calitate de moştenitori ai defunctului V V, alcătuit din parcelele: 1.-nr. parcelă l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum ?i 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, pe imobilul înscris în CF Cubleşu Someşan nr. xx constând din teren cu suprafaţă nedeterminată, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune dezlipirea nr. topo. xx înscris în CF Cubleşu Someşan nr. xx în următoarele parcele: parcela nr. 1 - nr. topo. nou creat 334/1, 338/1, în suprafaţă nedeterminată, ce se va înscrie pe vechii proprietarii din CF Cubleşu Someşan nr. xxx, neidentifica?i nominal, cu ramura de folosinţă „arabil” şi parcela nr. 2, nr. topo. nou creat xx cu suprafaţa scriptică din titlul de proprietate nr. xx de 1.000 mp şi suprafaţa efectiv măsurată de 1.137 mp, ce se va înscrie pe proprietarii din titlul de proprietate nr. xx, numiţii P**** A** şi Vagner Ioan, ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Constată identificarea imobilului teren intravilan, situat în sat Cubleşu Someşan, com. Panticeu, jud. Cluj, în suprafaţă totală din titlu de 1.000 mp şi suprafa?a efectiv măsurată de 1.137 mp, înscris în titlul de proprietate nr. xx, alcătuit din parcelele: 1.-nr. parcela 1, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, cu imobilul identificat cu nr. topo. nou creat xx rezultat urmare a dezlipirii, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, în favoarea numiţilor P A şi V I, în cotă nedeterminată, cu titlu de lege funciară, asupra imobilului teren intravilan, situat în sat Cubleşu Someşan, com. Panticeu, jud. Cluj, în suprafaţă totală din titlu de 1.000 mp şi suprafaţă efectiv măsurată de 1.137 mp, înscris în titlul de proprietate nr. xx eliberat de Comisia jude?eană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor jude?ul Cluj, pe numele P A şi V I, în calitate de moştenitori ai defunctului Vagner Victor, alcătuit din parcelele: I .-nr. parcela l nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, identificat în regim de CF, cu nr. topo. nou creat xx cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa efectiv măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Stabileşte că masa succesorală rămasă în urma defunctului V I, com. Panticeu, xx se compune din cota de 1/2 parte din imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, proprietate a defunctului, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx alcătuit din parcelele: 1.-nr. parcela l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Stabileşte calitatea de moştenitori legali acceptanţi după defunctul V I, com. Panticeu, a numitei M H, cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, jud. Cluj, în calitate de soră a defunctului, asupra cotei de 1/2 parte din masa succesorală menţionată şi a pârâtei P A, în calitate de sora a defunctului (după tatăl comun V V) asupra cotei de 1/2 parte din masa succesorală menţionată. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea numitelor M H, bun propriu, cu titlu de mo?tenire, hotărâre judecătorească, şi P A, bun propriu, cu titlu de moştenire, hotărâre judecătorească, fiecare asupra cotei de câte 1/2 parte, din cotă de 1/2 parte din imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat 334/2, 338/2, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx alcătuit din parcelele: 1. - nr. parcela l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2. - nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A., V-drum, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Constată existen?a intervenirii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, intitulat „Contract de vînzare şi cumpărare provizoriu”, din data de xx încheiat între P A, M H şi numitul V G, care nu are calitatea de coproprietar pe titlul de proprietate nr. xx în calitate de vânzători, ?i numitul S G în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul teren astfel cum a fost identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, teren situat în sat Cubleşu Someşan, com. Panticeu, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx, alcătuit din parcelele: 1.-nr. parcela l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, pentru preţul de 10.000 lei vechi, achitat integral. Constată existen?a unui drept de creanţă în favoarea pârâtei T E, în calitate de unică mo?tenitoare a defunctului S G, decedat la data de 01.11.2002, cu ultimul domiciliu în com Panticeu, jud. Cluj, în acord cu certificatul de moştenitor nr. xx în cotă de 1/1 parte, pentru încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare-cumpărare, împotriva pârâtei P A şi pârâtei iniţiale M H - prin moştenitorii acesteia, respectiv pârâta T M şi pârâta C L, în calitate de promitente-vânzătoare, iar mo?tenitoarea T E, în calitate de promitentă-cumpărătoare, cu privire la imobilul teren identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, teren situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xxx alcătuit din parcelele: l.-nr. parcela I, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A; V-drum. Dispune suplimentarea masei succesorale privind pe defunctul S G, jud. Cluj, raportat la certificatul de moştenitor nr. xx eliberat de BNP asociaţi Sighartău V. Mariana & Sighartău Radu Ştefan, cu dreptul de creanţă existent în favoarea pârâtei T E, în calitate de unică mo?tenitoare a defunctului S G, în cotă de 1/1 parte, privind beneficiul contractului de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată,pentru încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare-cumpărare, împotriva pârâtei P A şi pârâtei iniţiale M H, decedată pe parcursul procesului în data de 25.09.2020 - prin moştenitorii acesteia, pârâta T M şi pârâta C L, în calitate de promitente-vânzătoare, şi mo?tenitoarea T E, în calitate de promitentă-cumpărătoare, având ca obiect imobilul teren identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, pentru terenul situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx alcătuit din parcelele: l.-nr. parcela l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum. Obligă pe pârâta P A şi pe pârâta iniţială M H - prin moştenitorii acesteia, pârâta T M şi pârâta C L să semneze contract autentic de vânzare în favoarea pârâtei T E, asupra cotei de 1/1 parte, cu privire la imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx alcătuit din parcelele: l.-nr. parcela l, nr. tarla 26, în suprafaţă de 300 mp, cu ramura de folosinţă „curţi, construcţii”, având vecinătăţile: N-drum, E-Vagner V., S-Vagner V., V-drum şi 2.-nr. parcela 2, nr. tarla 26, în suprafaţă de 700 mp, cu ramura de folosinţă „arabil”, având vecinătăţile: N-drum; E-Fetche V.; S-Carsoi A.; V-drum, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să ţină loc de contract autentic de vânzare, cu privire la imobilul anterior descris, în favoarea pârâtei T E, în cotă de 1/1 parte. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate, în favoarea pârâtei T E, asupra cotei de 1/1 parte, bun propriu, cu titlu de moştenire după defunctul S G, cu privire Ia imobilul teren, situat în jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx şi alcătuit din parcelele menţionate, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Constată intervenirea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, din data de xx încheiat între pârâta T E în calitate de promitentă-vânzătoare şi reclamanta S A, în calitate de promitentă-cumpărătoare, cu privire la imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx şi alcătuit din parcelele anterior menţionate, astfel cum a fost identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pe pârâta T E să semneze contract autentic de vânzare-cumpărare, în favoarea reclamantei S A, asupra cotei de 1/1 parte, cu privire la imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx, cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil”, înscris în titlul de proprietate nr. xx şi alcătuit din parcelele menţionate, astfel cum a fost identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să ţină loc de contract autentic de vânzare cu privire la acest imobil în favoarea reclamantei S A, în cotă de 1/1 parte. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate, în favoarea reclamantei SA, în cotă de 1/1 parte, bun propriu, cu titlu de cumpărare, hotărâre judecătorească, cu privire la imobilul teren, situat în sat Cubleşu Someşan, jud. Cluj, identificat în regim de CF cu nr. topo. nou creat xx cu suprafaţa din acte de 1.000 mp şi cu suprafaţa măsurată de 1.137 mp, având ramura de folosinţă „curţi, construcţii şi arabil” înscris în titlul de proprietate nr. xx şi alcătuit din parcelele menţionate astfel cum a fost identificat potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie întocmit de expert judiciar Sîntămărean Dorin, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Stabile?te remunera?ia definitivă a curatorului desemnat pentru intervenien?ii for?a?i neidentifica?i nominal - proprietarii tabulari din xx la suma de 500 lei şi constată că nu se impune suplimentarea acesteia de către reclamantă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dej. Pronunţată astăzi, 14.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Hotarare 579/2021 din 14.10.2021Amână pronun?area,
Incheiere de sedinta din 30.09.2021pentru îndeplinirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 24.06.2021pentru introducerea în cauză a mo?tenitorilor.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Prorogă soluţionarea cererii de desemnare curator pentru termenul de judecată din data de 08.04.2021. Pune în vedere reclamantei să îşi exprime, până la data de 08.04.2021, în scris, cu cel pu?in 3 zile înainte de termen, poziţia procesuală faţă de eventuala inciden?ă a art. 32 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinului nr. 1 din 7 ianuarie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea, verificarea ?i recep?ia lucrărilor sistematice de cadastru ?i înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară. Pune în vedere reclamantei să facă demersuri pentru a depune până în data de 08.04.2021 cererea de chemare în judecată şi înscrisurile care o înso?esc, precum şi raportul de expertiză şi precizarea de ac?iune pentru a fi comunicate în vederea reprezentării intereselor proprietarilor din CF C S, nenominalizaţi/neidentificaţi. Pune în vedere reclamantei ca până la termenul de judecată stabilit în data de 08.04.2021 să achite taxa de timbru în cuantum de 150 lei conform art. 20 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării precizării de acţiune din data de 25.02.2021. Pune în vedere reclamantei că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilită?ilor la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la primirea comunicării, conform art. 33 alin. (2) teza II din O.U.G. nr. 80/2013. Pune în vedere reclamantei că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării prezentei încheieri, în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Se va comunica reclamantei un exemplar de pe prezenta încheiere. Pronunţată astăzi, 04.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei cf. art. 402 C.proc.civ.
Incheiere de sedinta din 04.03.2021pentru comunicarea precizării de acţiune, plata diferenţa tjt.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021pentru comunicarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 14.01.2021pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020revenire adresă expert
Incheiere de sedinta din 13.08.2020pentru lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020pentru efectuarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 05.03.2020pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020pentru comunicarea obiectivelor raportului de expertiză către noul expert desemnat.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019pentru consemnarea onorariului expert.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019pentru interogatoriul pârâtei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Pentru interogatoriul pârâtei
Incheiere de sedinta din 17.10.2019