P****** G******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Ple?can Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal (faptă săvârşită la data de 29.03.2019). În temeiul art. 81 Cod penal, aplică inculpatului Ple?can Gabriel un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală, onorariul par?ial al apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată , în sumă de 500 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Gala?i, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 22.07.2020.
Hotarare 910/2020 din 22.07.2020Instanţa amână pronun?area la data de 22.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.07.2020Având în vedere Hotărârea nr. 14/14.05.2020 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Galaţi prin care s-a stabilit desfiin?area completului penal CP7 (complet principal si completuri asociate) alocat doamnei judecător Raluca Nicoleta ANGHEL începând cu data de 01.06.2020, se acordă termen la data de: 14.07.2020.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Constată suspendarea de drept a cauzei, intervenită in temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Pre?edintele României.
Incheiere suspendare din 15.04.2020