S****** A****
PetentI************ D* P****** A* J******** C******
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petentul S****** A**** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează în parte procesul-verbal seria PCVW nr. 0130569 din 16.10.2019 în ceea ce priveşte sancţionarea petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 128 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 şi dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei. Menţine în rest ca legal şi temeinic procesul-verbal seria PCVW nr. 0130569 din 16.10.2019 în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în data de 29.01.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 48/2020 din 29.01.2020Amână pronunţarea pentru data de 29 ianuarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020