Dosar 2440/227/2019 din 23.07.2019

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2440/227/2019
Data dosar:
23.07.2019
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Încheiere

    Admite sesizarea formulată de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava - Poliţia Municipiului Fălticeni, prin reprezentant legal. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei penale nr. 113 din data de 11 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. 2440/227/2019 al Judecătoriei Fălticeni, definitivă prin decizia penală nr. 559 din data de 20 iulie 2021 a Curţii de Apel Suceava, în sensul reţinerii măsurii confiscării de la inculpatul Gherasim Cezar Iulian şi a unui sistem antifurt secţionat, depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni, potrivit dovezii nr. 180613 din data de 14 noiembrie 2017. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 20 septembrie 2021.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Încheiere

    În baza art. 278 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentintei penale nr. 113 din data de 11 mai 2021, pronuntată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr. 2440/227/2019, cu privire la inculpatul Gherasim Mihai Constantin, în sensul că, în loc de „În baza art. 113 alin. 2, art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 118 Cod penal aplică inculpatului GHERASIM Mihai Constantin, fiul lui xx şi xx, născut la xx în xx, judetul xx, cu domiciliul în xx, strada xxx, nr. xx, judetul xx, CNP xx, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal”, se retine „În baza art. 113 alin. 2, art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 118 Cod penal aplică inculpatului GHERASIM Mihai Constantin, fiul lui xx şi xx, născut la xx în xx, judeţul xx, cu domiciliul în xx, strada xxx, nr. xx, judetul xx, CNP xx, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 (şase) luni pentru săvârşirea infractiunii de complicitate la infractiunea de furt calificat, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 18 mai 2021.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 113 alin. 3, art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 120 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului G.C.I. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 (şase luni) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal. În baza art. 113 alin. 2, art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 118 Cod penal aplică inculpatului G.M.C. măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal. În baza art. 113 alin. 2, art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 118 Cod penal aplică inculpatului M.I.C. măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 4 (patru) luni pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi d) Cod penal cu aplicarea art. 48 alin. 1 şi art. 77 lit. a) Cod penal. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul ONUŢU Adrian Ionuţ la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută de art. 270 alin. 1 Cod penal. Constată că infrac?iunea din prezenta cauză este concurentă infractiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal pentru care inculpatul ONUŢU Adrian Ionuţ a fost condamnat la pedeapsa închisorii 8 luni prin SP 315/6.11.2018 a Judecătoriei Fălticeni definitivă prin Decizia Penală nr. 38/14 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 97 alin. 1 CP anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 315/6.11.2018 a Judecătoriei Fălticeni definitivă prin Decizia Penală nr. 38/14 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 40 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare (aplicată inculpatului prin SP 315/6.11.2018 a Judecătoriei Fălticeni definitivă prin Decizia Penală nr. 38/14 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Suceava pentru infrac?iunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 CP, faptă comisă la data de 14 mai 2017) cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, în sensul că aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 2 luni şi 20 de zile, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an 2 luni şi 20 zile. În baza articolului 91 din Codul penal, suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante stabilite ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform articolului 92 din Codul penal. În baza articolului 93 alineatul 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza articolului 93 alineatul 2 litera b) din Codul penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, program apreciat ca adecvat de către acest serviciu de proba?iune; În baza articolului 93 alineatul 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei comunei Cornu Luncii sau în cadrul Primăriei municipiului Fălticeni, pe o perioadă de 60 de zile, consilierul de probatiune din cadrul Serviciului de Probatiune Suceava urmând a stabili, pe baza evaluării initiale, la care dintre cele două institutii mentionate urmează a fi prestată munca. În baza articolului 91 alineatul 4 din Codul penal, atrage atentia inculpatului că nerespectarea cu rea-credin?ă a măsurilor de supraveghere si a obligatiilor stabilite prin prezenta hotărâre ori săvâr?irea unei noi infrac?iuni pe parcursul termenului de supraveghere au drept consecin?ă revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform articolului 96 din Codul penal. *** În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) CPP raportat la art. 112 alin. 1 lit. b) CP, dispune confiscarea de la inculpatul G.C.I. a clestelui ridicat de la acesta şi depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei mun. Fălticeni – dovadă 180613/14.11.2017. Ia act că partea civilă C**** C********* a renuntat la pretentiile în ceea ce-i priveste pe inculpatii MARIN Iulian Cătălin şi ONUŢU Adrian Ionuţ. În temeiul art. 397 alin. 1 CPP admite, în parte, actiunea civilă exercitată de partea civilă C**** C********* şi obligă inculpaţii G.C.I. şi G.M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente GHERASIM Daniela la plata sumei de 800 lei cu titlu de daune materiale - prejudiciu material. În baza art. 398 CPP rap. la art. 274 alin. 2 CPP obligă inculpa?ii la plata către stat a sumei de 500 le fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. În temeiul art. 274 alin. 4 CPP, cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul G.C.I., respectiv suma de 868 lei (avocat Pujină Mihaela, delega?ie nr. 549/30 septembrie 2019) şi suma de 868 lei (avocat Aldea Elena pentru inculpat MARIN Iulian Cătălin, f. 31) rămân în sarcina statului urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu apel în 10 zile de a comunicarea minutei, care se depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2021.

    Hotarare 113/2021 din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 27.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11 mai 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 27 aprilie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 27 aprilie 2021. Pronunţată în sedintă publică, astăzi, 7 aprilie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amână cauza

    pentru readministrarea probei cu martori administrată în faza de urmărire penală

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru lipsa părţilor

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Termen intermediar

    Constată suspendată de drept judecata cauzei, pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură

    Incheiere de sedinta din 08.04.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru lipsă se procedură cu inculpatul Gherasim Cezar Iulian

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD