P******** D* P* L**** J********** M****
PetentI***** E******
Învinuit SUSPECTAdmite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin. Confirmă ordonanţa din 5 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr.334/P/2019, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, prin care s-a renunţat la urmărirea penală faţă de suspecta I***** E******, cercetată cu privire la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006. În baza art.275 alin.3 cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 28.05.2020Termen preschimbat la data de 28 mai 2020.
Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), judecătorul de cameră preliminară,
Incheiere de sedinta din 30.01.2020