F****** I*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtDosar nr. 2444/109/2019 HOTĂRÂRE 04.11.2019 Admite în parte acţiunea completată. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 135/18.05.2016 eliberată de SC COREMI SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 29.11.2018. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum redus de 800 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 04.11.2019.
Hotarare 4104/2019 din 04.11.2019Potrivit disp. art. 204 alin.1.N.C.P.C amâna cauza pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze întâmpinare la cererea completatoare, care sub sancţiunea decăderii va fi depusa cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 04.11.2019 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2019, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 23.09.2019