D******* V******* B**** L**** S***** 2
ContestatorA******* I**** S**
DebitorA******* I**** S*** P*** A************ J******* C** N**** L******
DebitorRespinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu drept de a formula recurs în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2020.
Hotarare 5305/2020 din 02.12.2020Amână pronunţarea la data de 02.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2020Pentru a da administratorului judiciar posibilitatea de a se conforma dispoziţiilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 01.04.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii şi amânarea, pe o durată nedeterminată, a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020