B****** A*******
ApelantM********* R*********** L******** I*** S***
LichidatorB****** (***** A***** M*******
ApelantRespinge apelul declarat de pârâta Botnaru Minodora împotriva sentinţei civile nr. 738/29.05.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a Civilă şi Faliment. Admite apelul declarat de pârâtul B****** A*******, împotriva sentinţei civile nr. 738/29.05.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia a II-a Civilă şi Faliment, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B****** A*******, excepţie invocată de acesta, şi pe cale de consecinţă, respinge acţiunea formulată de lichidatorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL, în contradictoriu cu pârâtul B****** A******* pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. Păstrează dispoziţiile sentinţei primei instanţe referitoare la admiterea acţiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâta Botnaru Minodora în temeiul art. 138 al. 1 lit. a din Legea 85/2006. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.12.2019.
Hotarare 772/2019 din 19.12.2019Amână pronuntarea la data de 19.12.2019, urmând ca solutia să fie pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, potrivit dispozitiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019Pentru citarea apelanţilor la adresele indicate în România, cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 05.12.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Având în vedere că unul dintre apelanţi are domiciliul în Republica Moldova, pentru a se emite adresă către acesta în vederea indicării unui domiciliu în România la care să fie citat, sub sancţiunea suspendării judecă?ii cauzei, stabileşte termen la data de 07.11.2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019