Ş*** V*****
ReclamantŞ*** L*** M******
ReclamantS************ D* S*** P***** R************ M******** L*********** Î******** R******** C******* I******** Î* R****** Î* P******* 1********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Ş*** V***** şi Şişu Luci-Mariana în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989. Anulează procesele verbale ale comisiei constituite în baza ordinului nr. 129/31.10.2018 înregistrate la pârâtă sub nr. 18/8841 din data de 12.11.2018 şi nr. 18/8839 din data de 12.11.2018. Admite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea certificatelor de luptător cu rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pentru reclamanţii Ş*** V***** şi Şişu Luci-Mariana, ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 567/11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 31964/3/2018. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.11.2019.
Hotarare 1609/2019 din 07.11.2019Amână pronunţarea la 07.11.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2019Amână pronunţarea la 25.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019ÎNCH: Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 02.05.2019
Incheiere abtinere din 02.05.2019