M******** G**** G*****
InculpatÎn baza art.485 alin.(1) lit.a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni şi inculpatul M******** G**** G***** (cu date), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unei personae despre care ştie că nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (3) C.pen., obiect al cauzei penale nr.971/P/2019. În baza art. 335 alin. (3) C.pen cu aplic. art. 480 alin. (4) Cod proc. penală raportat la art. 61 C.pen., stabileşte pedeapsa de 180 zile amendă, cu un cuantum de 20 lei-zi de amendă, rezultând un total de 3600 lei, în sarcina inculpatului M******** G**** G***** (cu date), pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (3) C.pen.. În temeiul art. 63 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neplăţii, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii, în sensul înlocuirii amenzii cu închisoarea. În baza art. 559 C.proc pen atrage atenţia inculpatului asupra obligaţiei de a depune, la judecătorul delegat cu executarea, recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerera definitivă a hotărârii. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.06.2019.
Hotarare 198/2019 din 11.06.2019Amână pronunţarea la data de 11 iunie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2019