O****** V*****
ReclamantC*** J******** D* P*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de contestatorul OCHIANĂ VASILE în contradictoriu cu intimata C.J.P. Suceava. Anulează Decizia nr. 349537/30.05.2019 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de intimata C.J.P. Suceava. Obligă intimata să calculeze drepturile de pensie ale contestatorului, prin valorificarea veniturilor realizate de contestator, evidenţiate în adeverinţa nr. 3054/05.04.2019, emisă de SCHENKER LOGISTICS ROMANIA S.A.Bucure?ti. Obligă intimata să plătească contestatorului diferen?a de drepturi, dintre cele cuvenite ?i cele achitate acestuia până în prezent. Respinge celelalte preten?ii, ca nefondate. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, acordat par?ial. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată azi, 12.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1212/2019 din 12.12.2019Amână pronunţarea la 12.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2019În temeiul art.400 C.pr. civilă repune cauza pe rol. Constată că sunt necesare noi lămuriri , pentru justa soluţionare a cauzei, sens în care: Se va emite adresă către SCHENKER LOGISTICS ROMANIA S.A. pentru a preciza temeiul legal al acordării sporurilor menţionate în adeverinţele nr. 3137/05.04.2019, 3138/05.04.2019 şi 3054/05.04.2019, toate emise pe numele contestatorului O****** V*****, dacă sporurile susmenţionate au fost incluse în salariul brut al contestatorului şi dacă pentru aceste sporuri au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale aferente. Fixează termen de judecată pe data de 09.12.2019, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică din 18.11.2019.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019- pentru lipsă de procedură cu reclamantul
Incheiere de sedinta din 21.10.2019