Dosar 2473/99/2019 din 16.04.2019

drepturi băneşti plată drepturi salariale restante;


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2473/99/2019
Data dosar:
16.04.2019
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti plată drepturi salariale restante;
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.01.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta BRÂNZĂ BIANCA-PETRONELA în contradictoriu cu pârâta R** P***** E***** S**. Obligă pârâta la plata sumei de 5000 lei, reprezentând drepturi salariale restante nete pentru perioada martie-mai 2018, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie ,precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel , în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 07.01.2020 , în conformitate cu disp.art. 396 cod pr.civilă , iar soluţia urmează a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 12/2020 din 07.01.2020
  • Sedinta din data de 23.12.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată în vederea deliberării ca urmare a lipsei d-nei asistent judiciar Guzu Lăcrămioară– membru al completului de judecată la momentul dezbaterilor pe fond, care se află în concediu de odihnă, amână pronunţarea cauzei la data de 07.01.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019
  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată în vederea deliberării ca urmare a lipsei d-nei asistent judiciar Baboi Adela – membru al completului de judecată la momentul dezbaterilor pe fond, care se află în concediu de odihnă, amână pronunţarea cauzei la data de 23.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2019
  • Sedinta din data de 11.12.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 11:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.12.2019 iar solutia va fi pusa la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de judecată din data de 11.12.2019, pentru data de 03.12.2019,ora 11,00, sala 6, et.4, pentru când vor fi citate părţile

    Incheiere de sedinta din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 11.12.2019, pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD