T**** A****
InculpatSent. pen. nr. 149/10.03.2020.În temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen. coroborat cu art. 404 al. 3 teza a II-a C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului TA, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen., pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 83 şi art. 84 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile la Primăria Oraşului Borşa sau la o altă entitate, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2020.
Hotarare 149/2020 din 10.03.2020Amână pronunţarea la 10.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2020 raportat la Hotărârea nr. 3/29.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020