D*** C********* A***** S**
ReclamantI** R****
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1789,02 lei, reprezentând contravaloare servicii şi echipamente, precum şi suma de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată la 20.05.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1132/2020 din 20.05.2020În temeiul Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, suspendă judecata.
Rezolutie din 20.03.2020Având în vedere Hotărârea nr.3/31.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată până la data pronunţării de către Curtea Constituţională a României asupra controlului a priori de constituţionalitate referitor la proiectul legislativ adoptat privind abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, amână cauza şi acordă termen pentru continuarea judecăţii în data de 20.03.2020, CC 20. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.02.2020.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020urmează să amâne cauza având în vedere Hotărârea nr.2 din data de 21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti
Incheiere de sedinta din 22.01.2020