P******** D* P* L**** J********** S********* 5
ApelantP******** V*****
Apelant Intimat - InculpatP******** S****
Apelant Intimat - InculpatR**** A**** K**** A***
Intimat Parte civilăDecizie penală nr. 1597/A din data de 03 decembrie 2019 În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** S********* 5 Bucureşti şi de inculpaţii P******** V***** şi P******** S**** împotriva Sentinţei penale nr.1190 din data de 07 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr.24794/302/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: 1. Cu privire la inculpatul P******** V***** Menţine pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.91 şi urm. din Codul penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse rezultante. Dispune executarea pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie. Menţine pedepsele complementare şi accesorii rezultante aplicate prin sentinţa penală apelată. Dispune executarea pedepsei complementare rezultante constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c din Codul penal. În temeiul art.45 alin.4 din Codul penal, scade din această pedeapsă complementară rezultantă perioada deja executată în baza Sentinţei penale nr.1790/2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (rămasă definitivă, la data de 05 decembrie 2018, prin Decizia penală nr.1621/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti), de la data de 05 decembrie 2018 până la data de 03 decembrie 2019. Dispune executarea pedepsei accesorii rezultante constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală rap. la art.72 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare perioadele de reţinere şi arestare preventivă, astfel: 25 noiembrie 2016, 11 octombrie 2017 - 12 octombrie 2017 şi 24 octombrie 2017 - 16 noiembrie 2017. 2. Cu privire la inculpatul P******** S**** Menţine pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.91 şi urm. din Codul penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse rezultante. Dispune executarea pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie. Menţine pedepsele complementare şi accesorii rezultante aplicate prin sentinţa penală apelată. Dispune executarea pedepsei complementare rezultante constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c din Codul penal. În temeiul art.45 alin.4 din Codul penal, scade din această pedeapsă complementară rezultantă perioada deja executată în baza Sentinţei penale nr.1790/2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (rămasă definitivă, la data de 05 decembrie 2018, prin Decizia penală nr.1621/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti), de la data de 05 decembrie 2018 până la data de 03 decembrie 2019. Dispune executarea pedepsei accesorii rezultante constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală rap. la art.72 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare perioadele de reţinere şi arestare preventivă, astfel: 25 noiembrie 2016, 11 octombrie 2017 - 12 octombrie 2017 şi 24 octombrie 2017 - 16 noiembrie 2017. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 din Codul de procedură penală, onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru apelanţii intimaţi inculpaţi P******** V***** şi P******** S****, în cuantum de 250 lei, fiecare, rămân în sarcina statului, fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2019.
Hotarare 1597/2019 din 03.12.2019stabileşte pronunţarea la data de 03.12.2019
Incheiere de sedinta din 18.11.2019pentru pregătire apărare şi pentru a emite o adresă către Spitalul Clinic de Urgen?ă Bucure?ti
Incheiere de sedinta din 21.10.2019lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 23.09.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 24.06.2019