M********* G***** - D******* I******** T*** Ş* A*** V******* L*****
PetentR******** V*****
IntimatAdmite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, în cuantum de 180 lei, aplicată prin procesul-verbal seria PGLY nr. 018980/07.11.2014, cu sancţiunea obligării la prestarea a 8 ore de activităţi în folosul comunităţii. Activităţile în folosul comunităţii vor fi prestate în domeniile şi potrivit programului stabilit de primarul localităţii în raza căreia intimatul îşi are domiciliul. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu curator special. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor cu mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.01.2020.
Hotarare 4457/2020 din 01.10.2020Amână pronuntarea la data de 01.10.2020, pentru când solutia va fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020Repune cauza pe rol în vederea legalei citări a intimatului. Dispune rectificarea ECRIS cu privire la domiciliul intimatului. Se vor cita păr?ile pentru termenul din 16.09.2020, intimatul cu copie cerere ?i men?iune de a depune întâmpinare in 25 zile de la comunicare sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a propune probe ?i invoca excep?ii de ordine privată. Pronunţată astăzi, 06.08.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei.
Incheiere de sedinta din 06.08.2020Amână pronun?area la data de 06.08.2020 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2020