S************ M*****
ReclamantA***** S*** P*** L********* J******* B** I********* S******* I*********
PârâtB** I********* S******* I*********
PârâtAdmite excepţia netimbrării cererii şi, în consecinţă: Anulează ca netimbrată cererea formulată de fostul administrator statutar al debitorului SC AKAMAR SRL Lăzăreşti, numitul Szakacs-Czont Marton, cu domiciliul în comuna Cozmeni, sat Lăzăreşti, str. Principală nr. 80, jud. Harghita. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 708/2019 din 08.05.2019Admite excepţia de necompetenţă materiale a completului de judecată C7F din cadrul Tribunalului Harghita (complet pentru cauze civile în fond), invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă : Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Szakacs – Czont Marton, în contradictoriu cu pârâţii SC Akamar SRL, în faliment, şi BB Insolvency Spolution IPURL, în favoarea completului competent specializat în insolvenţă din cadrul Tribunalului Harghita. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.03.2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019