I***** D*** F****** A*
CreditorC******** V***** F****
DebitorAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu debitorul FERII-VASILE CAPRARARU. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 785,63 lei reprezentând contravaloare servicii şi a sumei de 86,31 lei reprezentând penalitati de întârziere. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3534,33 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului şi la plata taxei pentru nereturnarea echipamentului în cuantum de 394,15 lei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Ploieşti. Executorie.. Pronunţată astăzi, 27.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 479/2020 din 27.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 27.01.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020