C**** G* G***** A********
InculpatO****** A***** S********
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** P*******
Parte vătămatăS******** D* A******** J******* P******
Parte vătămatăS******* C***** D* U****** P***** C**** M S C****
Parte vătămatăÎn temeiul art.196 alin.(2) ?i (3) Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.(1),(2) şi (10) Cod procedură penală,condamnă inculpatul CHIVU GEORGE ALEXANDRU,la pedeapsa închisorii de 2 ani, sub aspectul săvârşirii, la data de 15.08.2015,a infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”. În temeiul art.67 alin.(1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.(1) lit.a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile „A” şi „B” pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art.65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a), b) şi i) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. În temeiul art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani,conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În temeiul art.93 alin.(1) Cod penal,obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmbovi?a, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, în baza art.93 alin.(2) lit.b) Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmbovi?a. În temeiul art.93 alin.(3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile şi nominalizează Primăria ora?ului Moreni sau ?coala gimnazială a ora?ului Moreni. În temeiul art.404 alin.(2) Cod procedură penală coroborat cu art.91 alin.(4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă O****** A***** S******** prin reprezentant legal OLTEANU GHEORGHE şi obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURA?ILOR la plata către acesta a sumei de 50 000 euro calculată la cursul BNR de la data efectuării plăţii,cu titlu de daune morale. Respinge ca nedovedită acţiunea civilă exercitată de partea civilă O****** A***** S******** privind acordarea de daune materiale. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL JUDE?EAN DE URGEN?Ă PLOIE?TI şi obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURA?ILOR la plata către acesta a sumei de 921,83 lei,cu titlu de daune materiale. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „M.S.CURIE” Bucure?ti şi obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURA?ILOR la plata către aceasta a sumei de 12.434,92 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art.25 C.proc.pen. raportat la art.1357 C.civ.,admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******** D* A******** J******* P****** şi obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURA?ILOR la plata către aceasta a sumei de 669,15 lei cu titlu de daune materiale. În baza art.7 alin.(1) din legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul CHIVU GEORGE ALEXANDRU,în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G. J. În temeiul art.274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 2000 lei,dintre care 1500 lei pentru faza de urmărire penală. Obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE A ASIGURA?ILOR la plata către partea civilă O****** A***** S******** a sumei de 4000 lei,reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică,azi,22.07.2020.
Hotarare 1086/2020 din 22.07.2020Amana pronuntarea la data de 22.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020În vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Suspendat stare de urgenţa.
Incheiere suspendare din 24.03.2020In vederea introducerii in cauza a partii responsabile civilmente.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Faţă de lipsa de procedură şi având în vedere Hotărârea din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a hotărât ca începând cu data de 23.01.2020, până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, în materie penală se vor judeca doar cauzele care au caracter urgent.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020