S********* G**** L**** Ş* T****** G******
PetentB** G***** S****** G******* S*
CreditorAdmite cererea introdusă de petentul Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti Grecu Laura şi Toporan Gabriel. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 223/ex/2019 al S.C.E.J. Grecu Laura şi Toporan Gabriel împotriva debitorului NOVACOVICI DANIEL la cererea creditoarei BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr. 1985760/27.04.2017 pentru recuperarea creanţei în cuantum de 11.121,12 lei, sumă care se actualizează cu dobânzi potrivit titlului executoriu până la data plăţii efective, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 18.09.2019.
Incheiere de executare silita 11001/2019 din 18.09.2019