E**** S***********
Apelant ReclamantB**** R********* S***
Intimat PârâtI************ L**
Intimat PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile 336/30.06.2020. Se va scrie şi se va citi „în contradictoriu cu intimatele Banca Românească SA şi I************ L**”, (nu în contradictoriu cu intimatele Banca Românească SA) şi „Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi.”(nu cu aceeaşi cale de atac ca şi fondul) Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi. În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alineatul 2 Cod procedură civilă, pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei astăzi, 16.09.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.09.2020Admite apelul formulat de apelantul Echel Ionel Stănel în contradictoriu cu intimate Banca Românească SA împotriva sentinţei civile 235/15.04.2019 a Judecătoriei Lehliu-Gară, pe care o anulează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu aceeaşi cale de atac ca şi fondul. În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alineatul 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 30.06.2020.
Hotarare 336/2020 din 30.06.2020Amână pronunţarea la data de 30.06.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2020Amână pronunţarea la data de 24.06.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2020Amână pronunţarea la data de 19.06.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020„Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă”.
acordă termen, având în vedere Hotărârea nr.3 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Călăraşi din data de 22.01.2020, în sensul suspendării activităţii de judecată pe perioadă nedeterminată şi soluţionării doar a cauzelor urgente
Incheiere de sedinta din 19.02.2020