E**** B***** V*******
PetentI******** B*** - B***** A*
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul E**** B***** V******* împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PCLX nr. 0140770 din 31.07.2019, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.09.2020.
Hotarare 623/2020 din 16.09.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Acordă termen pt. înaintarea relaţiilor solicitate de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020