K**** I********** S**
CreditorB** W*** I************ A*
DebitorA*** A* (***** B** W*** I************ A**
DebitorAdmite în parte cererea modificată, formulată de creditorul K**** I********** S** în contradictoriu cu debitorul AGYS AG (FOSTĂ B** W*** I************ A*). Ordonă debitorului ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să achite creditorului echivalentul in lei al sumei de 17.991,50 euro, respectiv suma de 85.549,57 lei, reprezentând debit principal-contravaloare servicii, precum şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal, în procent de 0,02% pe zi, in suma de 8664,75 lei, calculate de la data scadenţei şi până la data introducerii cererii, penalitati ce vor fi calculate in continuare, pana la data achitării integrale a debitului principal. Obligă debitorul să achite creditorului suma de 3300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 300 lei taxa de timbru si 3000 lei onorariu avocaţial. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la prezenta instanţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.02.2021.
Hotarare 848/2021 din 02.02.2021Amână pronunţarea la data de 02.02.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 28.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2021Amână pronunţarea la data de 28.01.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată prin punere solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 21.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2021Amână pronunţarea la data de 21.01.2021, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021Respinge excep?ia necompeten?ei instan?elor române. Fixează termen de judecată la data de 14.01.2021, ora 16:00, Complet 32, în ?edin?ă publică, cu citarea păr?ilor. Pronun?ată astăzi, 27.11.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 27.11.2020Amână pronunţarea la data de 27.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată astăzi, 20.11.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020Amână pronunţarea la data de 20.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată astăzi, 12.11.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2020Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Suspendă judecata cauzei, având ca obiect ordonanţă de plată, formulată de creditoarea K**** I********** S**, în contradictoriu cu debitoarea AGYS AG (FOSTĂ B** W*** I************ A*) în baza art. 242 alin. 1 C.proc.civ.. Cu drept de recurs şi cerere de repunere pe rol pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucure?ti. Pronunţată azi, 05.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 05.08.2020Repune cauza pe rol si în temeiul disp.art 131 alin 2. C.pr.civ, stabileste termen de judecată la data de 05.08.2020, în sedinţă publică, ora 9.30, interval orar 9.30-10.30, sala 113, pentru cand citeaza părţile, creditoarea cu următoarele menţiuni, sub sancţiunea suspendării soluţionării cauzei în caz de neconformare: -să depună cu cel putin 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit, inscrisuri din care sa rezulte locul încheierii contractului de prestări servicii nr.1986.3/28.06.2017, locul executării obligatiilor contractuale (contractului), respectiv locul unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile. Menţine prorogată excepţia necompetenţei. Pronunţată azi, 01.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Amână pronunţarea la data de 01.07.2020, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată astăzi, 25.06.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020În temeiul Decretului Pre?edintelui României nr. 195/2020, suspendă judecata.
Rezolutie din 02.04.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3 din data de 31.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a dispus menţinerea formei de protest a suspendării activităţii de judecată, adoptată prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti din data de 22.01.2020, până la data pronunţării de către Curtea Constituţională a României asupra controlului a priori de constituţionalitate referitor la proiectul legislativ privind abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, amână cauza şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020