S* C******** S**
ReclamantI************ T********* D* M**** A* J******** B****
PârâtRespinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. CONSCSABA S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* D* M**** A* J******** B****. Menţine, ca legale şi temeinice, procesul-verbal de control seria BH nr. 2024871/29.10.2018, precum şi adresa nr. 25724/L.C.A./12.12.2018, ambele emise de pârât. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.09.2019.
Hotarare 738/2019 din 26.09.2019În vederea deliberării, În conformitate cu dispoziţiile art. 396 C.proc.civ, Amână pronunţarea în cauză la data de 26.09.2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019faţă de lipsa martorilor B.I. şi L.V.I., amână cauza pentru termenul din 19.09.2019, pentru când dispune citarea martorilor cu mandat de aducere şi menţine în sarcina reclamantei dispoziţia privind asigurarea unui translator de limba maghiară pentru martorul B.I.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019În vederea audierii martorilor L.V.I. şi B.I., la cererea reprezentanţilor părţilor, amână cauza pentru 20.06.2019, pentru când dispune citarea celor doi martori
Incheiere de sedinta din 11.04.2019