P******* P****** D*****
InculpatÎn temeiul art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din data de 01.08.2019, emis în dosarul nr.181/144/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, prin care a fost trimis în judecată inculpatul Pînzariu Petrică-Daniel,sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 din Codul penal şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 din Codul penal. În temeiul aceleiaşi norme, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Pînzariu Petrică-Daniel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţia putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 2 septembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara125/2019 din 02.09.2019