B*** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtRespinge excepţia prematurităţii petitului prin care se solicită plata sumelor cuvenite în urma recalculării, invocată de pârât, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, invocată de pârât, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea precizată de asigurări sociale formulată de către reclamantul Borş Mihai, în contradictoriu cu pârâtul C*** J******** D* P***** H********, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.07.2020.
Hotarare 745/2020 din 15.07.2020Amână pronunţarea la data de 15.07.2020,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.07.2020Suspendat de plin drept în baza art.63 al.11 Cap.7 Anexa 1 din Decretul privind prelungirea stării de urgentă pe teritoriul României nr.240/14.04.2020.
Pentru studiul completării la întâmpinare depus de pârât şi comunicat reprezentantului reclamantului,
Incheiere de sedinta din 09.03.2020În vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020