N**** N******
PetentP******* M*********** C******** - D******* G******* P****** L*****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul ***, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DPLC nr.183388/25.08.2019 emis de intimatul *** Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.06.2020.
Hotarare 4005/2020 din 12.06.2020Amână pronunţarea la data de 12.06.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 29.05.2020
În temeiul dispoziţiilor articolului 230 Cod procedură civilă, precum şi Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 62/11.03.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa şi Decizia nr. 14/11.03.2020 a Preşedintelui Judecătoriei Constanţa, emise în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus Covid 19, preschimbă termenul acordat la data de 27.03.2020, la data de 29.05.2020. Se citează părţile cu copie a încheierii de preschimbare a termenului de judecată. Se menţin măsurile dispuse pentru termenul preschimbat. Pune în vedere părţilor să transmită eventualele cereri şi/sau înscrisuri necesare soluţionării cauzei numai prin mijloace electronice permise de lege (prin fax la numerele 0241619669, 0241551341 sau prin e-mail la adresa [email protected]) sau prin poştă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 15.01.2020