O**** C******* M****
InculpatÎn temeiul art. 278 C.proc.pen., Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Sentinţei penale nr. 84/2020 pronunţată în dosarul penal nr. 25395/211/2019 al Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 05.02.2020, sens în care: Înlătură paragraful 5 din dispozitivul sentinţei penale având următorul conţinut: „Potrivit art. 86 alin. (3) din C.p., Serviciul de Probaţiune Cluj va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 24.06.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.06.2020ROMÂNIA JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA – SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 25395/211/2019 Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidenţa Regulamentului U.E. 2016/679 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: În temeiul art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului O**** C******* M**** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C.p. În baza art. 83 şi 84 din C.p., Amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare stabilite în sarcina inculpatului O**** C******* M**** şi fixează termenul de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., Dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj la datele fixate în acest sens; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acesteia; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de probaţiune Cluj. Potrivit art. 86 alin. (3) din C.p., Serviciul de Probaţiune Cluj va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) şi 88 din C.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiei impuse, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, anume: a) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; b) posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; c) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C.p.p., Obligă pe inculpatul O**** C******* M**** la plata sumei de 260 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 60 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii). Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 05.02.2020.
Hotarare 84/2020 din 05.02.2020