B**** G*******
PetentP******* M*********** C***************** G******* P****** L*****
IntimatAdmite plângerea contraven?ională formulată de petentul ***, în contradictoriu cu intimatul ***. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria DPLC nr. *** din data de 24.08.2019. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.10.2020.
Hotarare 8992/2020 din 22.10.2020Amână pronunţarea la data de 22.10.2020, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., suspendă judecata prezentei cauze având ca obiect plângere contravenţională, formulată de petentul ****, în contradictoriu cu intimatul ****, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare care face obiectul dosarului nr. 24/118/2019, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.01.2019.
Incheiere suspendare din 23.01.2020Amână pronunţarea la data de 23.01.2020, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.01.2020.
Incheiere de sedinta secreta din 22.01.2020pentru a se emite adresa dispusa
Incheiere de sedinta din 27.11.2019