B** S***** C***** R*****
PetentI************ L**
CreditorAdmite cererea introdusă de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Soameş Cosmin Robert. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 2025/ex/2019 al B.E.J. Soameş Cosmin Robert împotriva debitoarei DRAGOMIR DENIS MARIA la cererea creditoarei I************ L**, în temeiul titlului executoriu constând în Sentinţă Civilă nr. 12882 din 08.11.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul civil nr.20501/325/2018, rămasă definitivă prin neapelare, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 683,62 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, prin oricare dintre modalităţile şi formele prevăzute de lege. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 18.09.2019.
Incheiere de executare silita 10993/2019 din 18.09.2019