K***** I***** I********* R* S**
ReclamantB**** F*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul BARBU FĂNICĂ. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 2.111,09 lei, compusă din 242,30 lei debit principal reprezentând contravaloare facturi neachitate şi 1.868,79 lei accesorii reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, despăgubiri pentru rezilierea contractului şi rest de plată pentru terminal achiziţionat cu plata în rate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii contractuale de 0,5%/zi de întârziere. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 08 noiembrie 2019.
Hotararecameraconsiliu225/2019 din 08.11.2019