O**** Z* I*** (***** G*******
InculpatC***** R*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpata OTVOS IREN la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. f) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi art 67 alin. (2) Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 104 alin. (2) şi art. 43 alin. (1) Cod penal, revocă liberarea condiţionată acordată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 1110/2018 a Judecătoriei Gherla şi dispune executarea restului de pedeapsă. Adaugă pedeapsa aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 279 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 408/2017 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 2 ani, 6 luni şi 279 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) Cod penal, adaugă partea neexecutată la data recidivei din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal aplicată prin S.p. nr. 408/2017 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, la pedeapsa complementară stabilită prin prezenta, urmând ca inculpata să execute pedeapsa complementară pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. a) Cod penal, respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, din data de 13.06.2019 până la data de 14.06.2019 şi perioada arestării preventive, din data de 14.06.2019 până la zi. În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpată. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata OTVOS IREN, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Conform prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr.76/2008, informează inculpata că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act de faptul că nu s-a exercitat acţiunea civilă în procesul penal de către persoana vătămată C***** R*****. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 100 lei cheltuieli stabilite prin rechizitoriu). Sumele reprezentând onorariile avocatului din oficiu (627 lei cf. delegaţiei nr. 00443/2019 – cameră preliminară 868 lei cf. delegaţiei nr. 0488/2019 – faza de judecată) precum şi cheltuielile de traducere rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.08.2019.
Hotarare 583/2019 din 13.08.2019amână pronunţarea la data de 13-08-2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.08.2019stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09.08.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.08.2019