N****** I****
IntimatC****** M******
Recurent ReclamantC****** A**** E****
Recurent ReclamantV**** A****************
Intimat PârâtB***** A***** M********* A* D******** V**** A*******
Intimat PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Îndreaptă eroarea materială strecurată în practicaua deciziei civile nr. 735 din 14.10.2019 în sensul că în loc de „se prezintă intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General, prin consilier juridic Mihai Ilie, în baza delegaţiei pe care o depune la dosar, lipsind apelanta-reclamantă” cum eronat a fost consemnat se va consemna „se prezintă recurenta C****** M****** personal şi intimata pârâtă Bichir Elena Gabriela, prin reprezentant convenţional Mihăilă Laurenţiu conform delegaţiei de la fila 32 recurs”. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.05.2020. GM/GIA
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.05.2020Respinge recursul ca inadmisibil Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare, conform art.451 al 2 Cod Procedură Civilă. Definitivă. Pronun?ată, azi 14.10.2019 si pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 735/2019 din 14.10.2019Termen preschimbat prin încheierea de şedintă din data de 08.08.2019.
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată la data de 14.10.2019, Completul nr.6 recurs, în şedintă publică, pentru când se vor cita părtile. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 08.08.2019, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. MG/OC
Incheiere de sedinta din 08.08.2019