U******* A************ T********** C***** S********* P*** P*****
ReclamantM****** I*****
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta U.A.T. Stănileşti, judeţul Vaslui, reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâtul M****** I*****. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesele verbale: seria AP nr.0882393/21.02.2011, seria PA nr. 0129743/13.10.2011, seria CC nr. 8575233/10.05.2013 şi seria PA nr. 1123023/12.03.2013, cu 95 de ore de muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Stănileşti, jud. Vaslui. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Stănileşti, jud. Vaslui, Postului de Poliţie Stănileşti, precum şi contravenientului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.11.2019.
Hotarare 1053/2019 din 14.11.2019Amana pronuntarea la data de 14.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019