S**** I***
ReclamantM*** M**** - d*******
PârâtV******** S****
PârâtM*** M*****
PârâtM*** D**
PârâtDin oficiu, dispune completarea raportului de expertiză în ceea ce priveşte răspunsul expertului la obiectivului nr. 2 privind efectuarea propunerilor finale de lotizare a masei succesorale, ţinând seama de acordul părţilor, cotele stabilite pentru acestea, posesia exercitată de părţi asupra terenurilor reţinute în masa partajabilă prin încheierea de admitere în principiu, precum şi celelalte criterii prevăzute de art. 988 C.p.c. Prorogă discutarea cererii de majorare a onorariului provizoriu în sumă de 1200 lei cu suma de 994 lei formulată de către exp. topograf Oprea Daniel după ce acesta va răspunde şi la obiectivul nr. 2. Revine cu adresă către expertul topograf Oprea Daniel în sensul celor de mai sus, cu menţiunea de a depune la dosar completarea raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei la data de 28.03.2023. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2023.
Incheiere de sedinta din 17.01.2023Dispune amânarea cauzei şi revenirea cu adresă către expertul topograf Oprea Daniel în vederea efectuării expertizei, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2023. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Faţă de răspunsul pozitiv exprimat de expertul topograf Oprea Daniel, pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 1200 lei în termen de 5 zile de la data prezentei şedinţe de judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de administrare a probei încuviinţate. Dispune emiterea unor adrese către expertul desemnat în vederea efectuării expertizei şi către Biroul Local de Expertize Argeş după depunerea la dosarul cauzei a dovezii de achitare a onorariului provizoriu de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022Desemnează prin tragere la sorţi de pe lista transmisă de Biroul de Expertize Argeş pe expertul topograf Oprea Daniel şi stabileşte onorariul provizoriu pentru expert în sumă de 1200 lei în sarcina reclamantului Emite adresă către expertul topograf Oprea Daniel cu o copie de pe încheierea de şedinţă cuprinzând obiectivele expertizei şi menţiunea de a preciza, în scris, dacă este în măsură să întocmească lucrarea de expertiză în raport de obiectivele stabilite de instanţă, în caz afirmativ să estimeze o durată necesară finalizării lucrării, în caz negativ, să-şi motiveze poziţia, anexând înscrisuri doveditoare. Amână judecarea cauzei la data de 28.06.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.06.2022Admite în principiu acţiunea reclamantului S**** I*** formulată în contradictoriu cu pârâţii V******** S****, M*** M*****, M*** D** şi Marinache Marian Mihai Constată deschisă succesiunea defunctului Soare Marin, decedat la data de 08.05.1977, cu ultimul domiciliu în comuna Teiu, judeţul Argeş, ai cărui moştenitori legali sunt: reclamantul S**** I***, pârâta V******** S**** şi Manu Maria în calitate de descendenţi de gr. 1 cu o cotă de 1/3 fiecare. Constată că prin retransmitere cota de 1/3 ce-i revenea descendentei de gradul I Manu Maria, decedată la data de 22.03.2021, revine pârâţilor M*** M***** şi M*** D**, descendenţi de gr. I, respectiv pârâtului Marinache Marian, descendent de gr. II-nepot de fiică predecedată, fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/9 din masa succesorală. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma autorului Soare Marin, decedat la data de 08.05.1977 se compune în cotă de 1/1 din următoarele terenuri: - Terenul intravilan în suprafaţă de 599 mp, curţi-construcţii, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul intravilan cu suprafaţa de 340 mp, păşune, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul intravilan cu suprafaţa de 904 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul intravilan cu suprafaţa de 1119 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 2000 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 6200 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 338 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 5000 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 1800 mp, arabil, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. - Terenul extravilan de 600 mp, livezi, situat în comuna Teiu, judeţul Argeş conform T.P. nr. 96383/10.04.1997. Stabileşte termen la data de 07.06.2022 pentru când se citează părţile. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată la data de 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiereadmitereinprincipiu din 31.03.2022Amână pronunţarea la data de 31.03.2022. Pronunţată azi, 17.03.2022, în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Încheiere - Amânare iniţială a pronunţării - Amână pronunţarea la data de 17.03.2022. Pronunţată azi, 22.02.2022, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022Ia act de continuarea demersului judiciar promovat de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta V******** S**** şi succesorii pârâtei Manu Maria, respectiv numi?ii M*** M*****, M*** D**, Marinache Marian Mihai. Dispune introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numi?ilor M*** M*****, M*** D**, Marinache Marian Mihai, moştenitorii pârâtei decedate, Manu Maria şi citarea acestora cu copii de pe acţiunea introductivă şi înscrisurile anexate acesteia, cu menţiunea de formula cu 10 zile înaintea următorului termen de judecată şi să o depună la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi de a indica în scris, până la următorul termen de judecată excepţiile, dovezile şi alte mijloace de apărare de care înţeleg să se folosească în proces, precum şi cu menţiunea de a depune la dosare acte de stare civilă ale acestora. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Dispune revenirea cu adresă către Primăria comunei Teiu pentru a comunica la dosar Anexa 24 în cazul în care a fost sesizată primăria în acest sens cu deschiderea procedurii succesorale. Prorogă discuţia cu privire la incidenţa în cauză a cazului de suspendare de drept la următorul termen de judecată, după ataşarea la dosar a relaţiilor mai sus menţionate. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantului pentru a se cunoa?te prezumtivii moştenitori ai pârâtei defuncte Manu Maria. Dispune emiterea unei adrese către Primăria comunei Teiu pentru a comunica la dosar Anexa 24. Prorogă discuţia cu privire la incidenţa în cauză a cazului de suspendare de drept la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2021
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri din partea Primăriei comunei Teiu, respectiv un extras din Registrul de Stare Civilă cu privire la actul de naştere al pârâtelor V******** S**** şi Manu Maria, precum şi actul de deces al pârâtei Manu Maria nr. 8/2021. Pune în vedere reclamantului să indice până la următorul termen de judecată dacă solicită introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei Manu Maria ce figurează ca decedată, în caz afirmativ să depună în scris numele şi adresa acestora cu înscrisuri doveditoare ori date de identificare ale acestora, în termen de 5 zile de la data şedinţei de judecată Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2021
Incheiere de sedinta din 13.04.2021Dispune amânarea cauzei şi revenirea cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Teiu pentru a comunica la dosar copii conforme cu originalul de pe toate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate şi actele de stare civilă anexate, în baza cărora s-a emis titlul de proprietate nr.96383/10.04.1997 pentru terenurile ce au apar?inut defunctului Soare R. Marin (fila 11). Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2021
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Dispune din oficiu administrarea probei cu relaţii de la Comisia Locală de Fond Funciar Teiu pentru a comunica la dosar copii conforme cu originalul de pe toate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate şi actele de stare civilă anexate, în baza cărora s-a emis titlul de proprietate nr.96383/10.04.1997 pentru terenurile ce au apar?inut defunctului Soare R. Marin (fila 11), sens în care se emite adresă. Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Dispune amânarea cauzei la data de 08.12.2020, ora: 09:00, completul C2 . Dispune citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă şi menţinerea măsurilor dispuse pentru acest termen de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2020
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Se emite adresă către Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, căreia i se solicită să elibereze un extras pentru uz oficial de pe actul de naştere al autorului, Soare Marin, cuprinzând toate menţiunile, cum ar fi cele referitoare la descendenţii acestuia Amână cauza la data de 30.09.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020Constată intervenită suspendarea de drept pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit art. 42 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 06.05.2020Încuviinţează d-nei avocat solicitarea privind emiterea unei adrese către Primăria comunei Teiu. Se emite adresă către Primăria comunei Teiu, căreia i se solicită să elibereze un extras pentru uz oficial de pe actul de naştere al autorului, Soare Marin, cuprinzând toate menţiunile, cum ar fi cele referitoare la descendenţii acestuia. Se reia procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 06.05.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Încuviinţează probele solicitate de reclamant prin apărător, respectiv înscrisuri, interogatoriul propus a fi administrat pârâtelor. Prorogă analiza utilităţii administrării probei cu expertiză tehnică, după examinarea admisibilităţii în principiu a acţiunii. Respinge administrarea probei testimoniale solicitată de reclamant, prin avocat pe teza probatorie invocată, ca nerelevantă-n cauză. Pune în vedere pârâtelor, Manu Maria şi V******** S****, prin adresă, să depună la dosarul copia certificatelor lor de naştere şi de căsătorie, ca fiind conforme cu originalul, în scopul demonstrării vocaţiei lor la succesiunea autorului, Soare Marin. Se citează pârâtele cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână cauza la data de 11.03.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2020
Incheiere de sedinta din 22.01.2020