E**** R****** S*
ReclamantN****** D*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta ENGIE Romania S.A. în contradictoriu cu pârâtul N****** D*****. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 3.945,14 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale, conform contractelor încheiate între părţi. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 33,93 lei, reprezentând penalităţi de întârziere stabilite conform contractelor şi individualizate în cuprinsul facturilor fiscale emise de către reclamantă. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Hotarare 5726/2020 din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Incheiere suspendare din 14.04.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti nr. 4/03.02.2020, instanţa va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020