C*** F****** B******** S*** - A************ J******* A* D********* P******* M****** S**
ReclamantA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** P******* - A************ J******** A F********* P****** A****
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanţa preşedinţială / ridicare măsuri de executare silită prin poprire asupra contului unic formulată de reclamanta CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL prin administrator judiciar al debitorului PATI-PAN MARIANO SRL în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2019.
Hotarare 4477/2019 din 01.07.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 01.07.2019 sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Reia procedura de citare cu reclamantul, cu ataşarea întâmpinării depuse de pârâtă, în vederea respectării dreptului la apărare şi principiului egalităţii armelor. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.05.2019
Incheiere de sedinta din 27.05.2019Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 1-5, C1-5 NCPC prin Hotărârea nr. 14/24.04.2019 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic Completului C1-3L urmând ca părţile să fie citate la termenul de judecată ce se va stabili de completul căruia i s-a repartizat prezenta cauză. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.05.2019.
Incheiere de sedinta din 06.05.2019