D******* A**** V******
Apelant ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** B****
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 234/2020 din 17.02.2020Având în vedere Decizia nr.13 din 3.12.2019 a Preşedintelui Secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Hotărârea nr.17 din 3.12.2019 a Colegiului de conducere prin care s-a dispus desfiinţarea unor completuri de judecată şi faţă de disp. art. 104 alin 3 din din ROI aprobat prin hotărârea nr. 1375/2015 a CSM, constată că prezentul dosarul a fost repartizat ciclic completului de judecată 12ACIV şi dispune înaintarea dosarului către acest complet.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019termen 12.12.2019, sala 2 - pentru comunicarea raportului de expertiză şi pentru ca apelantul să facă dovada achitării suplimentului de onorariu expert
Incheiere de sedinta din 07.11.2019În vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză, amână judecata cauzei la 7 noiembrie 2019, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la intimata pârâtă, se va reveni cu adresă sens în care amână judecata cauzei la 19.09.2019, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.06.2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Pentru administrarea probelor solicitate de apelant prin apărător, astfel cum au fost încuviinţate, amână judecata cauzei la 06.06.2019, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2019.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019