A***** I*** F*****
InculpatA***** S*******
InculpatD**** T******** - A************ J******** A F********* P****** T****
Parte civilăÎn temeiul art. 278 C.pr.pen. respinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş cu privire la sentinţa penală nr. 462/PI/21.07.2021 pronunţată în dosarul nr. 2580/30/2019 al Tribunalului Timiş, ca nefondată. În baza disp. art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petenta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 08.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia petentei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.09.2021I. În temeiul art. 396 al.1,2 C.pr.pen. art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (5 acte materiale) ?i cu aplic. art. 5 C.p. condamnă inculpatul A. I. F., la pedeapsa de: -3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (5 acte materiale) ?i cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului A. I. F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2(doi) ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere , conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen, art. 92 alin. 1 C.pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 4(patru) ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen rap. la art. 92 alin. 3 C.pen., inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Regia Autonomă de Transport Timişoara sau SC Drumuri Municipale SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timi?, după evaluarea persoanei condamnate, în conformitate cu dispoziţiile art.57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr.pen rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 C.pen., respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 94 C.pen, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. II. În temeiul art. 396 al.1,2 C.pr.pen. art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (5 acte materiale) ?i cu aplic. art. 5 C.p. condamnă inculpata A. S. la pedeapsa de: -3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (5 acte materiale) ?i cu aplic. art. 5 C.p. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatei Andraş Speranţa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2(doi) ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere , conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 al.1 C.pen, art. 92 al.1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4(patru) ani, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. 1 rap. la art. 92 al.3 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş sau SC Pieţe SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timi?, după evaluarea persoanei condamnate, în conformitate cu dispoziţiile art.57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr.pen rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 C.pen., respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 94 C.pen, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen., rap. la art. 19 C.proc.pen., art. 998 şi urm. C.civ. de la 1864, art. 6 din Legea 287/2009 şi art. 5 din Legea 71/2011 cu aplicarea Deciziei nr. 17/2015 a Î.C.C.J., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi, obligă în solidar inculpaţii A. I. F. şi A. S. la plata sumei de 53.280 euro (195.767 lei) ?i 1980 lei la care se adăugă obligaţiile fiscale accesorii, în condi?iile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 53.280 euro (195.767 lei) ?i 1980 lei, de la data naşterii obligaţiilor fiscale accesorii şi până la data achitării efective a debitului principal. Constată că asupra imobilelor situate în: Timişoara, strada Gheorghe Lazăr, nr. 4, etaj 2, ap. 31, Situl Urban Cetatea Timişoarei, cod TM-II-s-A-06095, identificator electronic 400191-C1-U25; Timişoara, strada Gheorghe Lazăr, nr. 4, etaj 2, ap. 32, Imobil inclus in Situl urban Cetatea Timişoarei, cod TM-II-s-A-06095, poz. 60 in Lista Monumentelor Istorice 2010 identificator electronic 400191-C1-U26; Timişoara, strada Calea Aradului, nr. 18, bloc 8, scara B, etaj VI, ap. 18, identificator electronic 401049-C1-U12; Timişoara, strada Aleea Sportivilor, nr. 24-26, bloc H2, scara B, etaj 10, ap. 42, identificator electronic 404037-C1-U8 Timişoara, strada Bulevardul Revoluţiei 1989. nr. 7, etaj III ap. 10/a, identificator electronic 405278-C1-U9; Timişoara, strada Burebista, nr. 11, etaj VII, ap. 26, identificator electronic 401285-C1-U10; Timişoara, Strada Panselelor, nr. 60, identificator electronic 412352; Ghilad, identificator electronic 400541; Ghilad, identificator electronic 400543; au fost ridicate sechestrele asigurătorii prin încheierea penală nr. 109/DL/04.08.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş . În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., rap. la art. 250 C.pr.pen. dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilelor situate în - Timişoara, strada Lugojului, nr. 35, bloc 10, etaj I, ap. 6,identificator electronic 408911-CI-U1, - Dumbrăviţa, identificator electronic 400715 şi - Jimbolia, strada Calea Mărăşeşti, nr. 39/a, scara A, etaj 1, ap.11 identificator electronic 400130-C1-U1 prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014 întrucât nu aparţin inculpaţilor ci altor persoane. Constată că prin încheierea nr. 109 din data de 25.05.2021 , rămasă definitivă prin decizia nr.137/07.06.2021 a Curţii de Apel Timişoara în baza art. 2502 C.pr.pen,. s-a admis în parte cererea formulată de inculpaţii A. I. F. şi A. S., şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014 asupra imobilelor situate în: - Timişoara, str. Anişoara Odeanu, nr.38, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. 409016 - Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr.4, et.2, ap.7 identificat în CF sub nr. 400191-C1-U1 Timişoara - Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 4, et.2, ap.7A, identificat în CF sub nr. 400191-C1-U3 Timişoara - Timişoara, str. calea Buziaşului, nr.6, identificat în CF sub nr. 404636 Timişoara - şi asupra terenului intravilan identificat în CF sub nr. 433707 Timişoara Şi s-a respins solicitarea apărătorilor inculpaţilor A.I. F. şi A. S. de ridicare a măsurilor asigurătorii dispus asupra sumei de 6825( şase mii opt sute două zeci şi cinci ) de euro instituit prin ordonanţa procurorului din data de 23.07.2014 şi asupra imobilelor situate în : - Timişoara, str. Cozia, nr.70, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. 406768 Timişoara, - Timişoara, str. Calea Buziaşului, nr.8, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. 404426 Timişoara, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014. În temeiul art. 404 al.1 lit.c C.pr.pen. art.330 C.p.p. rap. la art. 249 C.pr.pen. menţine sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale asupra sumei de 6825( şase mii opt sute două zeci şi cinci ) de euro instituit prin ordonanţa procurorului din data de 23.07.2014 şi asupra imobilelor situate în Timişoara, str. Cozia, nr.70, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. 406768 Timişoara, şi Timişoara, str. Calea Buziaşului, nr.8, jud. Timiş, identificat în CF sub nr. 404426 Timişoara, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.07.2014. în vederea achitării prejudiciului precum şi în vederea achitării cheltuielilor judiciare. În baza art. 13 din Legea 241/ 2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului. În baza art. 4 şi art. 5 din OG 39/2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se comunică Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În baza art. 274 alin. (1), (2) C.proc.pen. obligă pe inculpatul A. I. F. la plata sumei de 3000 lei fiecare (din care 2000 lei fiecare aferente urmăririi penale), reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 274 alin. (1), (2) C.proc.pen. obligă pe inculpata A. S. la plata sumei de 3000 lei fiecare (din care 2000 lei fiecare aferente urmăririi penale), reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 21.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 462/2021 din 21.07.2021Amână pronun?area, deliberarea şi redactarea hotărârii la data de 21.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, în baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., urmează să stabilească termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la data de 23.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021Amână cauza la 26.05.2021, ora 10,00 pentru când se vor audia inculpaţii A.I.F. şi A.S.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021Amână cauza la 12.05.2021, ora 10:00, în vederea efectuării expertizei . Pune în vedere apărătorul ales al inculpa?ilor să achite tariful de expertiză în sumă de 1540 lei. Se vor prezenta la sediul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, pentru prelevarea e?antioanelor de voce pentru comparaţie, numiţii A.I.F., A.S, R.S., C.V.N.. Prorogă discutarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpaţii A.I.F. şi A.S..
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Amână cauza la 14.04.2021, pentru când se va emite o nouă adresă către expert în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Amână cauza la 31.03.2021 , ora 10:00 pentru când se va trimite către expert dispozitivul împreună cu cablul de conectare, precum şi transcrierea convorbirilor, cu solicitarea de a se efectua expertiza.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021Amână cauza la 17.03.2021, ora 10:00 în vederea efectuării adresei dispuse în cauză şi a raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021amână cauza pentru data de 17.02.2021 ora 10,oo, în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Prorogă pronunţarea asupra cererii formulate de către numiţii K. M. şi K. R. prin apărător pentru următorul termen de judecată . Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 20.01.2021, sala 168, ora 10:00, în vederea remiterii dispozitivul solicitat.
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Amână cauza pentru data de 16.12.2020, ora 10:00, sala 168, pentru a se lua legătura cu SIIJ.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Amână cauza pentru data de 18.11.2020 având în vedere cererea de amânare depusă la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.11.2020Amână cauza pentru data de 04.11.2020.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Amână cauza pentru data de 07.10.2020, ora 10:30 în vederea depunerii dispozitivului solicitat de la SIIJ.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Amână cauza pentru data de 09.09.2020, ora 10:00 în vederea revenirii cu adresă la SIIJ.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020Amână cauza pentru data de 22.07.2020, ora 10:30, în vederea revenirii cu adresă la SIIJ.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020Amână cauza pentru data de 08.07.2020, ora 10:30, sala 168 în vederea revenirii cu adresă către SIIJ.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Amână cauza pentru data de 24.06.2020, ora 10:30, sala 168, în vederea efectuării adresei dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Respinge cererea de ridicare a sechestrului asigurător, formulată de către inculpaţii A.I şi A.S. prin avocat. Amână cauza pentru data de 10.06.2020, ora 11:00, în vederea citării martorei R.S. cu menţiune.
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Suspendă de drept judecarea cauzei în temeiul Decretului nr. 195/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 18.03.2020Amână cauza pentru data de 18.03.2020 în vederea efectuării adreselor dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Amână cauza pentru data de 04.03.2020 pentru când se va cita martorul M.G. cu mandat de aducere precum şi pentru când se va efectua adresă către cabinet notarial Albu Adrian Caius.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Amână cauza pentru data de 19.02.2020, ora 10:00, sala 168 în vederea citării martorilor lipsă la acest termen de judecată cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Amână cauza pentru data de 04.02.2020, ora 09.00, sala 157, în vederea audierii martorilor C.V., M.G. ŞI V.M., precum şi în vederea revenirii cu adresă la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020Amână cauza pentru data de 16.01.2020 ora 10.30, pentru când se vor cita martorii C. V. şi S. M. precum şi pentru când se va reveni cu adresă la CF.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Amână cauza pentru data de 18.12.2019 pentru când se vor cita martorii R.E. şi R.S.S. precum şi pentru când se va efectua adresă la Cartea Funciară.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019În baza art. 68 alin. (2) şi (5) C.proc.pen., raportat la art. 67 alin. (1) C.proc.pen. şi art. 64 alin. (4) C.proc.pen., admite cererea de recuzare a doamnei judecător Stoicescu Adriana, formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT - Serviciul Teritorial Timi?oara. Dispune înaintarea dosarului în vederea repartizării potrivit dispoziţiilor art. 110 alin.(2) teza finală din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hot. CSM 1375/2015. Fără cale de atac. Pronunţată în şedin?a publică, azi, 13.09.2019
Incheiere recuzare din 13.09.2019Amână cauza faţă de cererea de recuzare a doamnei judecător SA.
Incheiere recuzare din 12.09.2019