M******* A*** R*****
InculpatL****** S**********
Parte vătămatăS****** A*****
Reprezentant legalÎn temeiul art. 336 alineat 1 şi 10 Cod penal, condamnă pe inculpatul M.A.R.la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal, prev. ?i ped. de art. 205, al. 1 ?i al. 3, lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41, al. 1 Cod penal, raportat la art. 43, al. 5 Cod penal. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore din data de 03.09.2019 şi a arestării preventive începând cu data de 04.09.2019 până la 16.12.2019 inclusiv. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispus prin Decizia Penală nr. 273/CCT/16.12.2019 a Tribunalului Mure? şi menţinută ulterior de Judecătoria Ludu?. Un exemplar al prezentei minute se va comunica de îndată organului desemnat cu supravegherea măsurii preventive. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii formulate de partea vătămată. Ia act de faptul că partea vătămată Lăcătu? Sorin nu a formulat pretenţii civile în cauză. În baza art. 275 alin.1 pct.2 lit. b Cod procedură penală obligă partea vătămată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alineat 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei în cursul urmăririi penale. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu Fodor Bogdan, în sumă de 470 lei conform delegaţiei nr.4877/2019 pentru persoana vătămată, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Luduş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 martie 2020.
Hotarare 47/2020 din 19.03.2020din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Admite cererea de amânare, formulată de apărătorul ales al inculpatului, av. Costin Camelia Valentina. Amână judecarea cauzei şi, pentru a acorda posibilitate inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere, stabileşte termen de judecată la data de 12 martie 2020, ora 09:00, termen păstrat în cunoştinţa persoanei vătămate, prin reprezentant legal, respectiv pentru care: *primeşte termen în cunoştinţă inculpatul – prezent fiind în faţa instanţei; *inculpatul va depune înscrisuri în circumstanţiere. *se emite adresă către Baroul Mureş, pentru a achita întreg onorariul pentru camera preliminară şi 1 din onorariul cuvenit pentru fond, în contul av. Lavinia Roşca, în baza delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 3682/2019.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020pentru a-i da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un apărător ales, la solicitarea acestuia
Incheiere de sedinta din 19.12.2019faţă de lipsa de apărare a persoanei vătămate minore
Incheiere de sedinta din 12.12.2019