F********* G* A********
InculpatG******* N******
Parte vătămatăÎn baza art.346 alin.(2) C.proc.pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei,legalitatea sesizării rechizitoriului nr.6007/P/2019 din 22.11.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti,privind pe inculpatul Frăsineanu Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, prev. de art.233 Cod penal, combinat cu art.234 alin. 1 lit. d) Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Frăsineanu Alexandru. Stabileşte termen de judecată la data de 28.01.2020,pentru când se vor cita: -inculpatul; -persoana vătămată G******* N****** cu menţiunea că are dreptul de a se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază; -se va emite adresă către IPJ Prahova–Serviciul Cazier în vederea comunicării fişei de cazier judiciar actualizate a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu,azi,09.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara19/2020 din 09.01.2020