D** M** C********* G** S*****
ReclamantA******* A***** T***
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta DSA MDC C. G. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul A.A.T. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.100 lei reprezentând debit restant şi neachitat conform facturii seria MDC nr. 533/30.01.2019. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale de întârziere aferente debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.11.2019.
Hotararecameraconsiliu2103/2019 din 08.11.2019Repune cauza pe rol. Dispune citarea părţilor, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 7 din Contractul de prestări servicii nr. 91/02.11.2017 privind penalităţile de 1% pe zi de întârziere din valoarea facturilor scadente şi neachitate, datorate de pârât în caz de neplată a debitului principal. Stabileşte termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 8 noiembrie 2019, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Pronunţată astăzi, 04.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Amână pronunţarea pentru data de 04.10.2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2019