E****** G*** J***** S**
ReclamantL* B********* S**
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta E. G. J. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta L. B. S.R.L.. Obliga reclamanta la plata sumei de 1000 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecata – onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 29.06.2020, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu5430/2020 din 29.06.2020Avand nevoie de timp pentru a delibera, va amana pronuntarea la data de 29.06.2020, solutia urmand a fi pusa la dispoziia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020Suspendat de drept, în temeiul art. 412, alin. 1, pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 63, alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 26/30.03.2020.
Amână cauza, în vederea administrării probei cu interogatoriul reclamantei şi pentru a se depune de către pârâtă înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020