D******* D******
InculpatCondamnă pe inculpatul D******* D******, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 rap. la art.375 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a şi b Noul Cod penal, pe o perioadă de 3 ani(care se va executa conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal). În temeiul disp. art. 65 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Conform art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D******* D****** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza dispoziţiilor art.93 al.2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art.91 al.4 Cod penal atrage aten?ia condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza dispoziţiilor art.93 al.3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnatul D******* D****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la primăria mun. Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava sau Primăria ora?ului Frasin jud. Suceava, pe o perioada de 100 zile. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 112 alin.1 lit. f din Cod Penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul D******* D******, a următoarelor bunuri: -armă artizanală metalică de culoare neagră cu percuţie de arc, cu ţeavă lisă; -2 tuburi cartuş trase, ambalate şi sigilate în coletul nr. 2; -un tub cartuş de claibrul 16 şi un cartuş desertizat ambulate şi sigilate în coletul nr. 3; -elemente din plumb, două capse de iniţiere amabalate şi sigilate în coletul nr. 4. bunuri care se află în camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Suceava (dovada seria H, numărul 0011742). -2,3 grame amestec nitroceluloză şi nitroglicernă (pulbere) ce se află depozitate la un deposit autorizat de materii explosive. În temeiul disp. art.274 alin.1 teza I Cod procedură penală obligă pe inculpatul D******* D****** la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1700 lei, din care 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de judecată. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 lei, conform delega?iei 2105 din 22.08.2019, se vor avansa din fondurile MJ în conturile Baroului Suceava ?i rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.11.2019.
Hotarare 285/2019 din 11.11.2019Amână pronunţarea la data de 11 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2019Deliberarea şi pronunţarea va avea loc la data de 28.10.2019, conform art. 391 C.p.p.. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Termen la data de 16.X.2019, orele 09:00, pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 18.09.2019În temeiul art.279 raportat la art.278 cod procedură penală, înlătură omisiunea vădită strecurată în minuta sentinţei penale nr. 156 din 20.06.2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2607/206/2018, în sensul că se va insera după paragraful 5: „În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind onorariul apărătorului din oficiu avocat oficiu Dascălu Mirabela, pentru inculpatul D******* D******, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1474 din 04.06.2019, în cuantum de 868 lei (f. 10 ds.), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul B.A. Suceava.” Conform art.279 raportat la art.278 alin. 3 Cod procedură penală, despre înlăturarea omisiunii vădite se va face menţiune la sfârşitul minutei sentinţei penale nr. 156 din 20.06.2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2607/206/2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.07.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.07.2019În temeiul art. 50, art. 47 alin. 2 şi art 35 Cod procedură penală raportat la art. art. 342 alin. 1 Cod penal admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Suceava. Declină competenţa de soluţionare a dosarului nr. 2607/206/2018 al Tribunalului Suceava, având ca obiect infracţiunea de ,,nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor, în favoarea Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, Constată intervenit un conflict negativ de competenţă materială între Tribunalul Suceava şi Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc. În baza art. 51 alin. 1 şi alin. 2 C. p. p. sesizează Curtea de Apel Suceava – Secţia penală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă materială şi emiterea unui regulator de competenţă. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.
Hotarare 156/2019 din 20.06.2019Deliberarea şi pronunţarea va avea loc la data de 20.07.2019, conform art. 391 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2019Termen la data de 19.06.2019, orele 09,00, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului în vederea pregătirii apărării cu privire la concluziile pe care urmează să le pună în raport de cererea de schimbare a încadrării jurdice a faptelor invocată din oficiu la termenul de astăzi de instanţă.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019