M***** I***
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 C. proc. pen., constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7964/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 7964/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul M***** I***, fără antecedente penale, pentru săvâr?irea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal şi conducerea unui vehicul de către o persoana care nu are dreptul de a conduce în România faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M***** I***. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului M***** I***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.12.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 18.12.2019